TERROIR, ISTORIE, PASIUNE

TOHANI ROMÂNIA

În câteva cuvinte

Tohani a cunoscut o lungă istorie, documentele care atestă existența podgoriei datând din 1773. A fost, dintotdeauna, un loc cu o putere aparte, care a influențat destine și a schimbat cursul istoriei. Azi, TOHANI România este unul dintre cei mai recunoscuți producători autohtoni de vin. Cu un amplasament binecuvântat, în regiunea Dealu Mare, TOHANI România este ”acasă la Feteasca Neagră”, cu vinuri apreciate și etichete originale precum Tohani Premium, Principele Radu, Feteasca de Tohani, Moșia de la Tohani sau Flori de Gheață.

În inima Dealului Mare

TERROIR

Amplasat în mijlocul regiunii Dealu Mare, Tohani se întinde pe 7 dealuri însorite, binecuvântate de un climat special. Dealurile sunt orientate spre sud-est, primind razele generoase ale soarelui pentru mai mult timp. Astfel, strugurii se bucură de soare 14 zile în plus pe an faţă de alte zone viticole ale ţării. Ajungând mai devreme la maturitate, boabele au la dispoziţie mai mult timp pentru acumulări calitative. Podgoria Tohani este amplasată pe paralela de 45 de grade, asemenea celebrelor Podgorii Bordeaux. Microclimatul mediteranean oferă viței de vie condiții de dezvoltare speciale, ceea ce face ca vinurile de Tohani să aibă culoare și arome intense, corpolență și echilibru organoleptic.

REGALITATE, COMUNISM, RECUPERAREA VALORILOR

ISTORIE

Începând cu anul 1930, Tohani a stat sub semnul regalității. Complexul format din conac, cramă și vechiul beci au constituit cândva o proprietate regală, care a aparținut Principelui Nicolae al României (fratele regelui Carol II) și soției acestuia, Ioana Doletti Dumitrescu. Cei doi s-au căsătorit pe 28 octombrie 1931, încălcând Statutul Casei Regale, iar ceremonia a avut loc la Tohani. Conacul de la Tohani a fost locul în care Principele Nicolae și Ioana Doletti au trăit cea mai fericită perioadă din viața lor.

În anul 1948, Domeniile Tohani devine proprietate de stat iar în 1956, printr-o asociere cu specialiști din zona Bordeaux, Franța, a fost construită crama, azi renovată și restaurată. Aici se află conservată singura vinotecă din zonă, ce adăpostește peste 100.000 de sticle de vinuri de colecție.

În anii 2000, compania este privatizată și cunoaște un amplu proces de modernizare: tehnologie de ultimă oră, o nouă infrastructură, replantarea viței de vie pe suprafețe importante. Acesta este începutul perioadei moderne, când echipei Tohani i se alătură oenologul din Africa de Sud, Albertus Van Der Merwe, aducând la Tohani aerul lumii noi, care completează perfect tradiția și priceperea oenologilor români.

Relansarea cramei istorice, după 7 decenii

PREZENTUL

Anul 2026 marchează un moment unic: după 7 decenii, am relansat crama istorică de la Tohani. Finalizată în anul 1956, în urma unei colaborări extraordinare cu specialiști din Franța, vechea cramă a trecut printr-un proces amplu de renovare și reamenajare. A fost o redescoperire a unui trecut de care suntem mândri. Am scos din vechile arhive medalii, diplome, fotografii și obiecte inestimabile, cărora le-am găsit un loc și care așteaptă să fie, din nou, admirate. Noile tehnologii se îmbină cu vechiul, cu patina autentică, într-un loc pe care vă invităm să îl vizitați și - sperăm noi - îndrăgiți.

Descoperă-ne!

Te invităm să descoperi vinurile și experiențele Tohani: o poți face fie accesând pachetele noastre aniversare care conțin tururi și degustări GRATUITE pe parcursul anului 2026, fie achiziționând vin din shop-ul online.